RADU VASILE CHIALDA

Radu Vasile Chialda,

născut în 1983, urmează cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. În cadrul aceleiaşi facultăţi absolvă masterul de „Filosofia Artei şi Managementul Cultural”, iar în prezent îşi definitivează studiile doctorale în Filosofia Culturii. Deşi participă frecvent cu poezie la revistei liceului, Hyperion, abia în 2003 debutează în antologia Asociaţiei „Lumen” Iubire, lumină, poezie. În 2006 devine profesor de filosofie şi discipline socio-umane la Grupul Şcolar Industrial Construcţii Maşini, Mîrşa şi devine coordonator şi redactor şef al revistei social-culturale Avrigul din noi. În 2007 publică articolul Civilizaţia, un aspect al culturii în revista botoşăneană Intertext, iniţiază programul concurs-şcolar Eliade, 100 de ani de la naştere, participă la conferinţa „European Spring Day” cu articolul Simboluri neoficiale ale Uniunii Europene şi lansează primul său volum de versuri Tonomatul cu vise. În 2008 editează, în calitate de colaborator, antologia de versuri Mamei…, obţine o menţiune pentru poezia Http-uri sau cu îngeri pe tarabă la Concursul Internaţional de Poezie a Românilor de Pretutindeni sub coordonarea revistei Starpres, devine redactor al revistei internaţionale de filosofie a culturii şi antropologie culturală Cultura şi publică în revista ieşeană Feedback eseul Barbaria în artă şi cultura de cafenea la Jean –François Mattéi şi cronică literară asupra cărţii lui Matei Vişniec Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • TIMPUL NOSTRU

    Februarie 2009
    L M M M V S D
         
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    232425262728  
  • TABLA DE MATERII

  • CONTACT

    chialdabyvass@yahoo.com, 0752034585, sau trimiteţi un comentariu la oricare dintre posturile de pe blog NOI, AUTORII ACESTEI CĂRŢI, Ramona Elena Bratu şi Radu Vasile Chialda, Vă mulţumim că ne-aţi răsfoit cartea!