LEGENDA ANGELOGAGULUI POVESTITĂ DE EL ÎNSUŞI (Radu)

FRAGMENT

Geneza sau „aşa a fost”

Înainte, cu foarte mult înainte, când nu era nici timp să fie martor, doar Nimicul absorbit de propria existenţă, undeva în esenţa sa abisală şi întunecată a venit o forţă puternică. Primul Mare Fizician, Primul Mare Metafizician şi Forţa-lor-împreună, ca un tot trinitar, au dezlănţuit energii inimaginabile şi au inventat principiul al doilea al termodinamicii. Aşa a fost transformat nimicul haotic în lumină creatoare şi ordine.

Era timpul odihnei pentru creator, căci toate erau la locul lor, toate îşi aveau un rost, iar Forţa veghea asupra tuturor şi îi proteja. Îi poruncise lui Adam să vegheze asupra creaturilor Pământului şi să nu se înfrupte din rodul „cunoaşterii nesătule”, care va abate asupra sa timpul şi istoria, trecerea şi petrecerea, hazardul şi frământările, păcatul şi conştiinţa.

…Faptele vor fi uitate uitate, timpul se aşterne asupra lor şi le acoperă cu praful şi pulberea neamintirii. Faptele se adăpostesc în mit şi sunt şterse de istorie, în purtarea timpului şi în bătaia unduită a memoriei, alterate din generaţie în generaţie. Miturile devin legende, iar legendele făuresc istoria. Rostirea le-a denaturat, iar timpul le-a pierdut originea…

Regăsirea Atlantidei

Demult, tare demult, această legendă ne povestea de un om nemuritor, care îşi era suficient sieşi, fiind creaţia supremă a făuritorului său. Dar Omul a decăzut din Eden şi a pierdut Atlantida. A fost aruncat din cetatea divină şi a uitat să îi mai păstreze amintirea vie în conştiinţă. Omul a căzut pradă hazardului şi păcatului, iar orice încercare de apropiere de ceea ce a pierdut face apel la această legendă. Rugăciunea omului este rămăşiţa Forţei divine care străbate adâncul originii sale şi singura metodă de cercetare în demersul utopic de a redescoperi Atlantida.

Atunci au cerut oamenii să li se dea o călăuză care să stea de veghe şi să arate calea cea dreaptă în drumul lor către mântuire. Iar Fiul Primului Mare Arhitect le relevase oamenilor Lumea Îngerilor. Îngerii le-au fost daţi oamenilor, câte unul pentru fiecare, de la naştere până la moarte, spre a le fi îndrumători.

Da! Îmi mănânc îngerul!… În fiecare zi mă înfrupt câte puţin din aripile lui. Da! Sunt un Angelofag şi mă mândresc… Eu cel puţin îmi cunosc îngerul.

NAŞTEREA SENTIMENTULUI DE „ÎNGER” (Ramona)

FRAGMENT

Nu gândurile mă învălmăşeau pe neaşteptate, cât mai mult simţurile pătrunzătore ale duhului, străine uneori de glasul sufletului omenesc.

Poate da! Poate nu!… Poate doar mi se deschide cerul pentru o clipă şi de aceea simt un astfel de fior. Da, este o lume izvorâtă din putere, căci se ştie prea bine că omul nu-i poate face faţă şi nu o poate pătrunde decât prin desluşire divină şi însoţire îngerească.

Acum ştiu şi eu să mă joc şi îi duc mai departe povestea însoţită de povara cerului.

MITUL ÎNGERILOR CU PĂRUL CREŢ (Radu)

FRAGMENT

Cândva, departe în timp, când încă oamenii vorbeau cu îngerii aşa cum comunicăm noi astăzi unii cu ceilalţi, când ideea unui Turn Babel nici măcar nu îşi avea sens, când uriaşii erau la fel de mari ca îngerii, când îngerii încă mai primeau rugăciuni de la oameni, atunci, trăiau într-un târg mititel de munte un tată creţ şi o fiică la fel de creaţă.

Drumul spre tărâmul locuit de îngeri era destul de lung. Aveau de mers vreme de-o primăvară întreagă. Dar lor nu le era frică de trecerea timpului, erau obişnuiţi cu drumurile înspre lumea îngerilor, doar cărau rugăciunile oamenilor de când se ştiau. În drumul lor, Creţul îi spusese fiicei sale că bunicul său trăise mai bine de 1200 de ani printre oameni şi avusese ocazia să participe la o mie două sute de pagini din istoria omenirii, iar tatăl său trăise aproape 1000 de ani şi participase la construirea Oraşului de la Capătul Lumii, Oraşul Uriaşilor, cel mai mare oraş construit vreodată. Creţul avea abia 500 de ani şi era un simplu crescător de ridichi, iar fiica sa doar 200 de ani şi singura ei avere nu era decât frumuseţea, bunătatea şi iscusinţa. Vremea lor era pe sfârşite, iar ei nu participaseră încă la nici un eveniment major din viaţa omenirii.

Aşa se încheie cele mai vechi pagini ale istoriei omenirii, când printre oameni încă mai trăiau uriaşii, iar îngerii încă erau aproape de ei. Acesta este momentul naşterii celor mai îndrăgiţi îngeri ai noii omeniri: Îngerul Bucuriei şi Îngerul Copilăriei. Aici este începutul unei noi istorii a Omului, în care oamenii redescoperă bucuria copilăriei…
…Doi uriaşi cu părul creţ au schimbat omenirea.

POVESTEA ÎNGERILOR PARFUMAŢI CU BUCURIE (Ramona)

FRAGMENT

Era la adierea vântului de seară, când soarele îşi închide pleoapele arzătoare, când aroma ierbii cosite şi parfumul florilor îmbie întreg universul. Cerul părea în sărbătoare şi poate doar albastrul pur şi strălucitor mai ţintuia privirile spre locurile măreţe ale înaltului. Copacii îşi legănau podoabele sub imperiul vântului, iar lucirea… O da!… Lucirea era de nepătruns sau de nedescris.

Nu mai vreau nici singurătate, nici picuri din roua dimineţii, nici asfinţit de soare aromat, nici căi adânci ale gândirii sau ale sufletului, vreau doar viaţă din belşug, puritatea credinţei şi iubirii, şi de ce nu, mai mult decât orice, îmi doresc lumina îngerului meu.

Se trăieşte cu o asemenea intensitate acest moment încât cerul e nevoit să-şi întindă extremităţile către necuprins. Este timpul celui mai aşteptat concurs al lumii îngereşti: olimpiada măsurării intensităţii bucuriei. Câştigătorul este recunoscut după obrajii roşii şi buzele argintate, căci astfel este identificat cel mai uşor al cărui „suflet” stă gata să exalte de bucurie. Minunea este că aceşti îngeri se nasc în bucurie şi cu bucurie. Celui care i se diminuează bucuria, fie numai cu un singur gram, va primi drept pedeapsă tăierea aripii drepte.

  • TIMPUL NOSTRU

    August 2017
    L M M M V S D
    « Feb    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • TABLA DE MATERII

  • CONTACT

    chialdabyvass@yahoo.com, 0752034585, sau trimiteţi un comentariu la oricare dintre posturile de pe blog NOI, AUTORII ACESTEI CĂRŢI, Ramona Elena Bratu şi Radu Vasile Chialda, Vă mulţumim că ne-aţi răsfoit cartea!